Consiliul Naţional de Coordonare al PNL

04 Martie 2017

Stimate colege și stimați colegi, Dragi liberali, Sunt bucuroasă și onorată să vă reîntâlnesc. Este primul Consiliu Național la care particip în calitate de președinte interimar al partidului. Vă mulțumesc pentru încrederea și votul acordate. PNL trăiește o perioadă dificilă, complicată. Imaginile frumoase care rulează pe ecran mă fac să fiu încrezătoare că dumneavoastră, noi ca ECHIPĂ putem renaște, putem redobândi forță și credibilitate, prietenie și respect, putem deveni un sprijin real pentru cei care ne așteaptă să le fim aproape. Dragii mei colegi, dacă noi nu credem în PNL, în echipa noastră cum vreți să ne creadă alții? Dacă noi nu ne prețuim și nu facem echipă, cum ne-am putea aștepta să ne prețuiască alții? Chiar dacă venim după o înfrângere usturătoare la alegerile generale, ne aflăm înaintea unei Congres care trebuie să ne scoată întăriți. Să aleagă conducerea, soluțiile și drumul pe care va merge Partidul Național Liberal în anii următori. Eu sper, și-mi doresc din suflet, să alegem drumul bun. Avem colegi care și-au anunțat candidatura, colegi care conduc organizații care au performat. Chiar credeți că nu putem găsi o echipă care să pună mai presus interesul celor care au crezut și cred în PNL, înaintea interesului lor personal și a calculelor politice înguste? Eu cred că da! Nu există un alt partid în România care să aibă mai mulţi oameni de bună credinţă.

Cred că în următoarele luni, în care adversarii se vor îndrepta spre noi şi vor încerca să speculeze orice disensiune, singura opţiune este UNITATEA tuturor membrilor în jurul unui obiectiv comun. Ce poate face, în această situație, în câteva luni, un președinte interimar? Nu puține lucruri. Desigur, în primul rând, să asigure pregătirea pentru o desfășurare corectă, echidistantă și reprezentativă a lucrărilor Congresului. Mi-aș fi dorit să putem ajunge la o modificare de statut care să permită ca presedintele să fie ales de toți membrii partidului. De jos până sus, fiecare să avem, măcar o dată la patru ani, aceeași greutate a votului. Chiar dacă se pare că nu este posibilă o astfel de formulă, trebuie măcar să avem o Convenție care să reprezinte voința multor membri de partid, a bazei partidului.

Dumneavoastră veți participa la Congres. Și veți fi și mai mulți. Urmăriți, așadar, ce se întâmplă în PNL, cântăriți și luați decizia bună! Votul dumneavoastra se va găsi în alegerea viitorului președinte al PNL! Deciziile majore și suverane pentru viitor sunt și vor fi luate la baza partidului și la Congresul său. Tocmai de aceea am evitat să caut responsabili punctuali pentru înfrângerea partidului, să cer capete și să identific vinovății personale. Fiecare dintre noi știm exact ce puteam face mai bine. Cât puteam exact să facem mai mult la nivelul de decizie pe care-l aveam. Vina nu este doar într-o parte. Este undeva la mijloc. Din asta trebuie să învățam. Pentru ceea ce a fost, judecătorul suprem va fi Congresul și, prin intermediul acestui înalt for, dumneavoastră , toți liberalii. Un președinte interimar are însă datoria, în asemenea momente grele, alături de conducerea colegială, să țină partidul unit, să-l pună în direcția bună, să dea echilibru, solidaritate și perspectivă, să-i dea un stindard de mobilizare. Nu e puțin lucru. Altfel spus, am datoria să pun pe agenda partidului câteva teme a căror rezolvare trebuie să capete consistență încă înainte de Convenție. O să le detaliez pe fiecare în parte. Dragii mei liberali, Chiar în campania PNL, PNL s-a văzut foarte puţin. Am avut o problemă majoră de strategie. Nu s-au văzut oamenii PNL, nu s-au văzut proiectele PNL. Nu s-au văzut reuşitele PNL din administraţia locală. Campania noastră nu a fost deloc a noastră. Cauza majoră a pierderii alegerilor a fost mesajul nostru incoerent și lipsit de consistență, faptul că nu am fost capabili să ne susținem clar măsurile noastre economice de dreapta și să-i lovim în moalele capului pe PSD-iști, ca mesaj, pentru minciunile și demagogia pe care le-au propovăduit în campanie. Am ratat momente când trebuia să ne asumăm cu curaj poziții de dreapta și să le luăm apărarea cu putere întreprinzătorilor loviți de fiscalitatea pesedistă și de abuzurile instituțiilor de control. Am pierdut teren și încredere în fața întreprinzătorilor mici și mijlocii pe mâna noastră! Este foarte rău pentru noi că s-a ajuns la situația ca PSD să fie perceput că ocupă zone din teritoriul liberal cu promisiuni de reducere a fiscalității.

De fapt, este o impostură crasă a PSD, având în vedere că partidul lui Dragnea torpilează în realitate sectorul privat prin loviturile pe care le dă economiei active, justiției și educației. Dar percepția a fost creată și este foarte greu astăzi să luptăm cu ea. Singurul nostru drum de urmat este cel al revenirii la valorile consistente ale dreptei. Asumarea lor curajoasă și, mai ales, consecventă, ne va recâștiga încrederea electoratului pe care-l vizăm.

Trei teme mari și late trebuie să fie pe buzele tuturor:

• Sprijinirea mediului de afaceri, atragerea şi crearea de investiţii. Cu alte cuvinte – dezvoltare economică;

• Educatie cu învățământ profesional, evaluări diferențiate. Cu alte cuvinte, şanse pentru toţi la învăţarea unei meserii.

• Sănătate. Repararea acestui sector vital pentru viaţa şi sănătatea oamenilor şi pentru încrederea românilor în propria lor ţară. Doar consecvența în valorile în care crezi cu adevărat aduce încrederea oamenilor și revirimentul meritat de PNL. Pe acest drum am făcut deja pași importanți. PNL a depus o inițiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal, menită să ușureze viața antreprenorilor mici și mijlocii. Inițiativa noastră urmărește diminuarea poverii fiscale pe muncă cu 7 puncte procentuale (la angajator și angajat), reducerea cotei de impozitare a venitului și profitului de la 16 la 10 la sută, transferul plății asigurării de șomaj în totalitate către angajat, reducerea cotei de contribuții pentru concedii și indemnizații. Toate aceste măsuri, prevăzute a intra în vigoare începând cu anul viitor pentru predictibilitate, reprezintă o gură de oxigen de care mediul privat are nevoie pentru a funcționa și pentru a se dezvolta.

Fac apel la dumneavoastră să susținem acest gen de măsuri cu consecvență, cu încăpățânare chiar. Să nu facem pași înapoi! Considerăm că aceasta este abordarea corectă, firească, în acord cu necesitățile momentului. NU creșterea ajutoarelor sociale, ci creșterea sprijinului pentru cei care produc banii pentru ajutoarele sociale și locuri de muncă pentru șomeri. Guvernul majorității PSD-ALDE nu a luat nicio măsură de compensare a deciziilor care îngreunează din ce în ce mai mult activitatea economică a întreprinzătorilor onești din România. Și nici nu va lua după cum au început să ducă economia de râpă. Se vor baza tot pe împovărarea sectorului privat. Tocmai de aceea nu trebuie să dăm nici un centimetru înapoi de la măsurile de drepta pe care le promovăm. Să ne batem pentru ele zi de zi, în fiecare comisie din parlament și în fiecare localitate din România ! În materie de economie, PSD nu face altceva decât să protejeze mafiile. Două exemple care afectează milioane de români: PSD nu face nimic cu privire la problema prețurilor la RCA. PSD a facut nimic cu privire la chestiunea tarifelor exagerate ale conectarii la utilitati pentru constructiile noi (electricitate si gaze). Şi exemplele sunt mult mai multe. Tocmai de aceea nu trebuie să dăm nici un centimetru înapoi de la măsurile de drepta pe care le promovăm. Să ne batem pentru ele zi de zi, în fiecare comisie din parlament și în fiecare localitate din România! Dragi colege și colegi, Trebuie să marcăm foarte clar diferențele de soluții și viziune între noi și PSD în două domenii esențiale pentru România: educație și sănătate. În Educație, acolo unde PSD distruge calitatea și promite imoral diplome fără valoare în ochii angajatorilor, dar facil obținute, noi trebuie să promovăm învățământul profesional de calitate și măsuri eficiente de cuplare a educației la piața muncii. Și nu doar atât. Cât privește Sănătatea, văd că ne e frică, deși suntem liberali, să recunoaștem existența unui sector privat în plină dezvoltare în acest domeniu. De ce ? Doar pentru că propaganda PSD face agenda și a diabolizat privatizările și serviciile medicale private în Sănătate? Să spunem lucrurile cât se poate de clar: vrem un sector medical de stat reformat în folosul pacientului, grijuliu cu banii asigurărilor medicale, cu medici respectați și 8 spitale regionale noi. În plus, spunem ceea ce PSD nu face: dorim servicii medicale de sănătate competitive între privat și stat, de reală calitate și cu personal bine plătit. Stimați liberali, Programele noastre sunt corelate, pe direcții importante, cu Programul de țară al fostului nostru candidat la prezidențiale, actualul Președinte al României, dl Klaus Iohannis. Este programul cu care Klaus Iohannis a câștigat alegerile și pe care noi l-am susținut și continuăm să-l susținem. Președintele României, dl Klaus Iohannis, a fost, este și va fi partenerul nostru! Drumul PNL nu poate fi despărțit de drumul președintelui Iohannis! Suntem și vom fi partenerii președintelui pentru că împărtășim aceleași valori și principii. Cu atât mai mult trebuie să întărim acest parteneriat, precum și susținerea noastră pentru Președinte, cu cât Dl Iohannis este în prima linie și principalul apărător al statului de drept și al parcursului occidental al României.

Avem datoria să fim alături de Președinte nu pentru că ne-am grăbi să-i punem la picioare un partid, cum nu ostenește să repete mincinos propaganda adversarilor. Suntem alături de Președinte pentru că valorile Justiției, ale statului de drept și chiar poziția noastră în fața partenerilor occidentali care au fost periclitate, terfelite și batjocorite de un guvern iresponsabil, aflat la totala dispoziție a unui lider politic căruia i-a și șters, de altfel, una din acuzațiile penale. Cunosc foarte bine că au fost ezitări, chiar în rândul partidului nostru cu privire la OUG 13. Dumneavoastra chiar credeți ca Dragnea și compania s- ar fi concentrat pe punerea în acord a deciziilor CCR cu Codurile dacă Dragnea direct nu ar fi avut o problema? Să nu fim copii. OUG 13 avea un singur beneficiar – Liviu Dragnea.

Președintele a intervenit cu atâta vigoare pentru că un stat cu instituții aflate la dispoziția câtorva potentați aflați deasupra legii este automat unul la marginea lumii libere. Riscam astfel să pierdem tot ce-am câștigat, cu atâtea eforturi, în zece ani de la aderare, inclusiv în materie de drepturi ale omului atât de ipocrit și diversionist invocate de domnii de la PSD. Să vă mai spun ceva, un Președinte care crede în valorile democrației, în valorile de bază ale Uniunii Europene și în parteneriatul strategic cu Statele Unite - și o și demonstrează cu fapte - este mult mai credibil și are mult mai multă forță când apără interesele României în fața partenerilor occidentali. Exact asta a făcut Klaus Iohannis când a protestat față de scenariul ” Uniunii Europene cu două viteze”. Și exact din cauza asta Liviu Dragnea nu se face decât de râs când se trezește să dea lecții de demnitate națională pe același subiect, după ce toată Europa știe ce hram poartă. Dragi colegi, Oricine va fi viitorul președinte al PNL, oricare i-ar fi viitoarea conducere, dacă dorim ca acest partid să fie puternic și să facă bine României, trebuie să fim conștienți de un lucru: Integritatea si interesul public sunt OBLIGATORII pentru TOȚI!

Integritatea si interesul public NU SE NEGOCIAZĂ și NU SE VOR NEGOCIA în PNL! Cinstea și corectitudinea sunt literă de lege în partid ! Cine crede altfel, cine consideră că mai e loc de negociere pe aceste criterii, că le mai poate da la vopsea, că partidul va închide ochii, acela se înșeală amarnic. Și cred că societatea ne va împinge să optăm: cu cinstea, corectitudinea și onoarea sau cu șmecherii și susținătorii lor ! Cale de mijloc nu prea mai există! Acesta e mersul societății. Din ce în ce mai mulți români s-au săturat să fie furați de la vârf. S-au săturat ca politicienii să-și vadă de propriile interese și, în pauze, să mai arunce o privire grăbită către nevoile oamenilor. Dacă nu vedem asta suntem condamnați ! Poate vor fi alții care îmi vor replica: ”Dar în cazul PSD de ce nu sunt valabile aceste criterii? De ce îi votează lumea deși sunt plini de pete la vârful partidului și nu dau doi bani pe integritate? ” Acestora le răspund direct: pentru că noi nu suntem PSD ! Pentru ca susținătorii PNL au alte așteptări, alte pretenții. Și să știți că nici cu electoratul PSD lucrurile nu sunt așa de simple. Vreau sa ma asigur ca intelegem cu totii provocarile acestui moment. Structura PNL s-a modificat puternic in ultimii ani. PNL a câştigat în rural şi a pierdut în urban. Atât la locale în Bucureşti şi în alte mari oraşe, o parte importantă din electoratul urban al PNL a stat acasa sau a preferat da voteze alte partide. PNL trebuie sa recastige ce a avut: electoratul urban, educat, care pune accentul pe valori, principii, integritate in functia publica. Acest electorat este puternic anti PSD. Acest electorat aşteaptă mesaje puternice anti-PSD şi mesaje de apărare a valorilor democratice. PSD are un electorat captiv, asistat social, se spune. E adevarat, dar nu trebuie să transformăm asta într-o sentință definitivă. E și vina noastră că nu am știut să ne adresăm cum se cuvine acestor oameni. E și vina unei părți a elitelor noastre care au lăsat la oparte nevoiașii votanți ai PSD. Vă amintesc, totuși, că mulți alegători ai PSD au fost șocați și au criticat ordonanțele prin care Guvernul își ferea propria clientelă și propriul șef de partid de brațul legii. Semn că și aici percepția începe să se schimbe. Dragii mei liberali, Săptămânile trecute majoritatea PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, precum și Guvernul controlat discreționar de dl Dragnea s-au aflat în război cu o largă majoritate a românilor . Cauza a fost ordonanța ticăloasă cu numărul 13. Au fost proteste de o magnitudine nemaintâîlnită de la Revoluția din decembrie 89 și până azi. PNL a fost activ de partea bună a baricadei. Nu am dorit să politizăm aceste proteste, nu am vrut să speculăm politic nemulțumirea românilor. Ne-am opus cu toată puterea, în declarații publice, în demersuri și actiuni parlamentare, ticăloșiior puse la cale și executate de conducerea PSD și guvernul Grindeanu împotriva Justiției și în favoarea hoției. Și bine am făcut! Am demonstrat că suntem de partea românilor, a egalității în fața legii și împotriva abuzurilor comise în folos propriu de grupurile de infracționalitate organizată care astăzi dictează politica majorității PSD-ALDE și țin în lesă Guvernul Grindeanu. Am arătat tuturor că PNL este principalul partid de opoziție și principala forță politică situată de partea statului de drept și a democrației. În aceste ultime săptămâni de bătălie cu PSD, am constat că partidul nostru prinde iarăși viață internă, că se trezesc energii pozitive și revine pofta de acțiune politică pe teme majore și în folosul românilor. Vă spun cu sinceritate că m-a dezamăgit absența din această bătălie grea a unor colegi pe care contam. Nu i-am văzut, nu i-am auzit. Au fost cât se poate de discreți când partidul avea nevoie de ei.

Poate au avut alte probleme și atunci e de înțeles. Poate pe unii dintre ei nu-i interesa subiectul și și-au făcut alte socoteli politice - dar atunci cred că au greșit și sper să învețe din exemplul oferit de majoritatea covîrșitoare a partidului care s-a implicat. Față de acești colegi ai lor au greșit în primul rând. Una peste alta, în aceste săptămâni PNL a demonstrat că a început să depășescă depresia generată de înfrângerea electorală din decembrie. Acest lucru se vede si in sondajele de opinie. A trecut la ofensivă. Are un stindard. Știe că în fața unor adversari politici ca Dragnea și PSD bătălia se duce fără jumătăți de măsură, cu toată forța. Știe că un guvern de nivelul jalnic al echipei Grindeanu trebuie monitorizat sever, că lupta în Parlament se poartă nu doar cu critici ci și cu soluții și proiecte de lege competent redactate. Are luptători proaspeți și vigoare pentru a face opoziție la nenorocirile patronate de PSD. Acești oameni trebuie descoperiți și sprijiniți în PNL! Mai avem multe de făcut, multe de clarificat. Dar e cert că suntem la începutul unui drum bun.

Închei reamintind ce spunea cel mai mare strateg militar al tuturor timpurilor, Claus Von Clausewitz: Prima condiţie a victoriei este unitatea tuturor luptătorilor! Aşa îmi doresc să parcurgem lunile până la Convenţie: într-o autentică dezbatere internă, dar într-o atmosferă de unitate în jurul unui obiectiv comun – relansarea Partidului Naţional Liberal.

Prioritatea PSD în domeniul educației este POLITIZAREA școlilor printr-un act ILEGAL și DISCRIMINATORIU!

08 Ianuarie 2017

Ministrul PSD al Educației a ordonat politizarea funcțiilor de directori și directori adjuncți.

Prima zi de mandat la Ministerul Educației - prima măsură în detrimentul învățământului românesc. Ministru Educatiei a făcut ce știe PSD mai bine: politizare. A renunțat la criteriile obiective de numire a directorilor pentru a instala clientela de partid la conducerea școlilor - fără concurs, fără criterii de performanță și fără onoare. Faptul că foștii directori care nu au promovat concursul pentru funcțiile de director sau director adjunct sau care nu au participat la concurs (pentru că știau că nu sunt capabili să-l promoveze) pot fi numiți pe aceste funcții - este ca și cum un elev care nu a luat examenul de Bacalaureat primeste o diplomă de BAC în alb, după ce se încheie examenul.

PNL adresează un avertisment către toți inspectorii generali: nota semnată de ministrul educației și secretarul de stat este ilegală și discriminatorie. NU se poate anula o prevedere din metodologia de concurs printr-o notă adresată Inspectoratelor. Acest tip de act se poate modifica doar printr-un alt Ordin de Ministru, adică printr-un act juridic cu o valoare echivalentă sau mai mare cu cea a actului modificat. Pe această notă nu este semnătura unui jurist din minister, ceea ce înseamnă că Departamentul Juridic nu și-a asumat această decizie.

PNL îi avertizează pe toți inspectorii să nu intre în acest joc de ilegalitate al PSD. Să nu numească directori sau directori adjuncți pe baza acestui document, pentru că ei vor fi cei care vor răspunde în fața legii, nu cei care au trimis nota către inspectorate.

PSD pune în funcții vitale pentru educatie directori care au ocupat aceste posturi în ultimii ani, fără a da un concurs, fără a fi evaluați. Această decizie este o palmă dură dată tuturor directorilor care au promovat în mod corect acest concurs. Este o formă de discriminare și de dispreț pentru școală, elevi, părinți și cadre didactice.

Primele decizii ale PSD in domeniul educației arată ca prioritatea adevărată a PSD este politizarea întregului sistem. Partidul Național Liberal condamnă aceasta administrare a sistemului de educatie in interes de partid. Românii încă nu au uitat de vremurile când Adrian Năstase guverna România, când și funcțiile de fochist sau șofer se ocupau pe bază de carnet de partid. Școala românească nu trebuie să fie atinsă de boala manipulării şi a şantajului politic. Şcoala românească nu este a PSD, ea aparţine întregii societăţi și trebuie administrata având in vedere interesul copiilor și nu al unui partid politic.

Regulile sunt reguli și ele trebuie respectate chiar și de către ministrul educației și directorii de școli.

PNL nu va participa la scamatoria PSD de dragul unui loc călduț în Parlament! PNL este un partid responsabil, în timp ce PSD urmărește amăgirea românilor.

08 Noiembrie 2016

PSD vinde iluzii deșarte. Orice mărire salarială, pe un fond de îndatorare și lipsă de investiții, conduce la creșterea poverii pentru tineri.

Pentru a vă da seama de gravitatea situației, reamintesc că PSD a fost 3 ani la guvernare. A avut o majoritate solidă în Parlament. Ar fi putut adopta orice lege dorea. În toți acești ani, PSD-iștii, nu au tăiat taxe, ba chiar au introdus - taxa de stâlp, supra-aciza la combustibil, impozitul pe bacșiș, nu au mărit salarii și nici nu au acordat mai mulți bani profesorilor și nici medicilor.

Acum vin cu două iluzii pentru oameni care așteptă și merită decență și bunăstare pe termen lung. PNL nu a participat la această fățărnicie. În plus, acțiunea din Parlament a PSD-ului este una ILEGALĂ - se încalcă legea responsabilității fiscal-bugetare care interzice majorarea cheltuielilor de personal sau a pensiilor în sectorul bugetar cu 6 luni înainte de expirarea mandatului Guvernului (art. 17, alin 1), respectiv înainte de alegeri.

Nici medicii, nici profesorii nu-și doresc cadouri otrăvite. Întreaga Românie are nevoie de soluții sănătoase, predictibile și stabile. PNL susține o Lege corectă a Salarizării Unitare care să fie aplicabilă pe termen lung bugetarilor și care să taie acestora dependența de interesul electoral al politicienilor.

PSD nu a dat un vot pentru profesori și medici, a dat un vot pentru a-și securiza un fotoliu în viitorul Parlament. Am încredere că cetățenii vor înțelege care a fost miza reală a partidului condus de condamnatul Liviu Dragnea.

Al 3-lea proiect PNL pe educație este pus în practică de Guvernul Cioloș: Masă la Școală!

27 Octombrie 2016

Programul Cornul și Laptele va fi înlocuit în 50 de școli, printr-un program pilot, de noul program de alimentație sănătoasă în școală. Astfel, din acest an elevii vor beneficia de o masă caldă sau de un pachet alimentar la școală. Iar de anul viitor, programul Masă la Școală, poate fi generalizat și funcțional în toate școlile din țară. Alimentația sănătoasă în școală este un instrument eficient de combatere a abandonului școlar și de incluziune socială.

Guvernul Cioloș a demonstrat că prioritatea ZERO pentru România este educația: a oferit manuale gratuite pentru toți liceenii din clasele a XI-a și a XII-a; a asigurat transport gratuit pentru toți elevii navetiști, iar prin aprobarea OUG-ului privind Masa la Școală a pus o temelie sigură la viitorul școlii.

În ultimii 3 ani PNL a susținut aceste trei proiecte prin inițiative legislative, amendamente aduse la buget, dezbateri și negocieri cu partidul aflat la Guvernare, însă, de fiecare dată, am primit răspunsul că ”NU SUNT BANI”! Astăzi, Guvernul Cioloș ne demonstrează că PSD-ul nu a adoptat aceste măsuri NU din cauza lipsei banilor, ci din cinism, nepricepere și lipsă de responsabilitate și interes.

Pachetul alimentar va fi în limita valorică de 7 lei/zi și va putea fi modificat în funcţie de evoluţia preţurilor. Banii vor veni de la bugetul de stat dar şi primăriile pot contribui la suplimentarea sumei de bază. În plus, autoritățile locale care nu sunt incluse în acest program pot stabili aplicarea lui în școli sau grădinițe în condițiile asigurării finanțării din venituri proprii. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, Ministerele Sănătății și Educației vor elabora norme de aplicare, care se vor adopta prin Hotărâre a Guvernului.

În acest an de testare a programului, atât Guvernul, cât și autoritățile locale, au obligația să pregătească toate școlile pentru a oferi o masă sănătoasă elevilor din anul școlar viitor.

Dragnea pune botniţă TVR-ului şi Radiolului Public!

25 Octombrie 2016

PSD-ului nu-i convine libertatea presei. Nu doreşte o televiziune şi un radiou public cu jurnalişti independenți din punct de vedere financiar. Se urmăreşte controlul politic al presei publice, tocmai prin momeala financiară de la lună la lună, de la an la an a celor două instituţii media.

În acest moment, Radioul Public şi TVR-ul sunt în prag de faliment. Dragnea a propus eliminarea taxei Radio-TV, nu pentru a veni în sprijinul cetăţenilor sau al presei, ci pentru a avea mai multe pârghii în impunerea cenzurii în cele două instituţii media.

Taxa radio-tv era o minimă garanţie a faptului că cele două instituţii de presă pot avea o independență economică şi politică. Aşa se pregăteşte PSD-ul de campanie electorală. Tot aşa va primi şi voturile din partea cetățenilor care înţeleg importanţa televiziunii publice şi a radioului.

Niciun copil lăsat în urmă, trebuie să fie indemnul PNL pe educaţie, iar mâine, politica de stat a României în acest domeniu.

08 Octombrie 2016

PNL are o şansă! Are şansa să fie partidul care oferă soluții de fond în educaţie, temeinice şi pe termen lung. Bilanţul tragic al PSD în educaţie au ajuns să îl cunoască toţi românii. Corupţie, clientelism, plagiat. Toate eforturile pentru a-şi scăpa plagiatorii, zero eforturi pentru interesul public şi pentru copiii săraci din această ţară.

PNL va fi partidul care vorbește clar şi realist despre educaţie. Avem obligaţia să nu lăsăm ca dezbaterea legată de viitorul educaţiei să fie confiscată din nou de PSD.

Ponta, Dragnea, dar mai ales Ecaterina Andronescu - nu sunt deloc îngrijoraţi de cifrele dezastrului. Nu le pasă absolut deloc de faptul că fiecare cifră ascunde un destin.

Avem 700.000 de copii în afara şcolii. 32% dintre tineri nu-şi pot găsi un loc de muncă, decuplarea de piaţa muncii este la un grad alarmant, iar analfabetismulfuncţional este de 37% în rândul populaţiei.

Un simplu calcul ne arată că din cei 26 de ani, PSD a fost în fruntea ministerului educaţiei – 19!!! Şi atunci cum să-i mai crezi când vorbesc despre depolitizarea sistemului, de salariile mici, despre abandonul şcolar, despre diplome false sau plagiate?! Când tot ce fac e să falsifice, la vedere – concursurile, diplomele, doctoratele.

PNL-ul va oferi răspunsuri pe următoarele teme prioritare:

•Decuplarea educaţiei de piaţa muncii;

•Subfinanțarea cronica si nețintită a educației;

•Pungile de sărăcie acută şi abandonul şcolar record;

•Şcolile profesionale inutile pentru investitori;

•Manualele, programele şi evaluările rupte de cerintele pieței;

•Promovabilitatea scăzută - jumătate de milion de elevi nu au reuşit să ia examenul de BAC în ultimii ani şi se îndreaptă vertiginos spre sărăcie şi izolare. Şi au nevoie de soluţii!

Educaţia salvează de la sărăcie. Educaţia este cel mai bun program anti-sărăcie, singurul cu rezultate certe şi cu beneficii de-a lungul şi de-a latul societăţii.

Dacă ne dorim mai puţini şomeri, mai puţini analfabeţi şi reducerea abandonului şcolar, avem nevoie de câteva măsuri simple, urgente şi sigure.

De aceea, fără niciun echivoc, NOI spunem că avem nevoie de:

•Mai multi absolventi de şcoli profesionale, cu calificări reale şi adaptate pieței muncii;

•Licee profesionale la standarde moderne în parteneriat cu mediul economic, facilităţi fiscale investitorilor care doresc să facă parteneriate cu şcolile profesionale. Şcolile profesionale nu mai trebuie să fie un refugiu pentru cei care nu reuşesc la un liceu teoretic, ci un traseu voluntar de cariera;

•Generalizarea învățământului obligatoriu de la 4 ani și asigurarea de locuri în grădinițe și şcoli astfel încât să ajungem la învăţământ într-un singur schimb în toate școlile!

•Examene de admitere la licee, diferențiate, în funcție de liceul pe care-l urmează. Bacalaureat diferențiat, în funcție de profilul liceului, cu acces diferit spre universități;

•Modificat conținutul manualelor, simplificat, adaptat la cerinţele şi sistemele de evaluare (naționale şi internaţionale);

•Crearea de facultăţi de profesori pentru a învăta sa-i înveți pe elevi!

•Profesorii să fie salarizați în funcție de evaluare şi performanţă;

•Învățământul superior și cercetarea să fie motoarele dezvoltării economice și ale inovării, cu standarde ridicate de calitate şi integritate!!!!

Astăzi, toată societatea pare măcinată şi preocupată de plagiate, de lipsa de etică şi lipsă de integritate în învăţământul superior. Cum s-a ajuns aici, altfel decât printr-o complicitate înfiorătoare între miniştrii educaţiei şi cei aflaţi la conducerea universităţilor?

PNL o spune în clar – e nevoie de un moment ZERO în care să evaluăm, clasificăm şi finanţăm universităţile în funcţie de performanţe. Iar banii să meargă în calitatea programelor şi nu în tiparnițele de diplome fără acoperire!!!

Investiţiile în proiecte de cercetare să NU fie bani tocaţi pentru anumite găşti, ci investiți în beneficiul studenţilor. Iar anumite universităţi să nu mai fie feude personale ale unora care rulează banii între ei!

Eu am încredere că avem toate resorturile pentru a reconstrui demnitatea prin educaţie. Partidul Naţional Liberal are: capacitatea de implicare, expertiza şi voinţă. PNL a înţeles că schimbarea vine prin noi înșine!
PNL-ul are un partener constant şi sigur pe educaţie: Klaus Iohannis! Singurul preşedinte care vorbeşte temeinic despre educaţie şi care urmăreşte progresele făcute. Singurul partid care-i poate fi partener responsabil pe Educaţie este Partidul National Liberal.

Educaţia ocupă un rol central în orice am dori să facem. Dacă vrem o ţară prosperă, dar şi dacă vrem o ţară sigură. Rezultatele slabe de la şcoală se suprapun dominant peste zone de saracie, subdezvoltare şi marginalizare. Unde educaţia este precară, infracţionalitatea este ridicată.

Un om de ştiinţă american, George Washington Carver, a spus cândva că “educaţia este cheia pentru a descuia uşa de aur a libertăţii”. Dacă vrem mai multă libertate şi mai multă prosperitate pentru copiii acestei ţări, educaţia este soluţia.

Niciun copil lăsat în urmă, trebuie să fie indemnul PNL pe educaţie, iar mâine, politica de stat a României în acest domeniu.

Vot final - facilități pentru cadrele didactice!

09 Iunie 2016


Senatul a votat în unanimitate o lege utilă pentru cadrele didactice, inițiată și susținută și de PNL. Copiii cadrelor didactice și ai personalului didactic auxiliar în activitate vor fi scutiți de plata taxelor de înscriere la facultate și de plata căminelor și internatelor. De aceleași facilități vor beneficia și copiii personalului didactic şi didactic auxiliar pensionat din sistemul de învăţământ, precum şi copiii orfani de unul sau ambii părinţi care au activat în acest domeniu.

Acestea sunt facilități țintite pentru stimularea cadrelor didactice și pentru îmbrățisarea meseriei de dascăl. Cadrele didactice merită aceste beneficii. Performanța trebuie formată, încurajată și susținută! Această lege vine ca răspuns la o parte dintre cerințele cadrelor didactice.

Prin votul din plenul Senatului am demonstrat că proiectele din educație nu au culoare politică și sper ca această logică să se păstreze în continuare. Educația și propunerile legislative formulate în sprijinul sistemului de învățământ românesc nu trebuie să sufere din cauza confruntărilor politice dintre parlamentari. Legile trebuie să fie făcute în sprijinul cetățeanului și nu a intereselor unor politicieni. Sper ca toți colegii mei să înțeleagă acest principiu elementar și să se fluidizeze traseul legislativ al proiectelor de lege din domeniul Educației.

Voi urmări în continuare în Parlament combaterea deficitelor din educație, etica și calitatea învățământului românesc. EDUCAȚIA are nevoie de o strategie durabilă, nu de „momeli electorale”. Viitorul copiilor este construit la școală, iar școala trebuie întărită și susținută.

Plagiatul este un MALPRAXIS academic. Este nevoie de un “DNA” al calității Universităţilor!

12 Mai 2016

Dacă până în acest moment a fost practic imposibilă retragerea unui titlu de doctorat, chiar dacă existau verdicte clare de plagiat din partea Comisiilor de Etică din Universităţi sau a altor organisme de control din subordinea Ministerului Educaţiei, de acum încolo doar Universităţile pot face LEGEA ! Şi anume, şcolile doctorale vor trebui să stabilească cine a plagiat şi să decidă dacă retrag sau nu titlul de doctor. Adică, să se autosancţioneze!

Înt-o ţară normală acest lucru ar fi fost unul absolut normal. În România însă, având în vedere că instituţiile din subordinea ministerului, responsabile de calitate şi etică, sunt blocate şi politizate, iar legislaţia este una ambiguă, este greu de crezut că universitățile îşi vor putea asuma corect și etic acest drept la autonomie totală.

Luând în considerare faptul că Senatul a fost cameră decizională pe proiectul care conferă această putere universităților, mai sunt două opţiuni prin care se poate remedia această problemă:

1. Preşedinţia poate returna acest proiect de lege spre reexaminare Parlamentului;

2. Guvernul trebuie să emită o nouă Ordonanţă de Urgenţă prin care să întărească procesul de EVALUARE a calităţii în învăţământul superior, să coreleze prevederile din Codul Studiilor Doctorale şi să rezolve problemele din ARACIS şi CNATDCU.

PNL solicită rezolvarea problemelor cu care se confruntă principala instituţie care are drept obiectiv creşterea calităţii în învăţământul superior – ARACIS. Această instituţie trebuie profesionalizată, să i se acorde atribuţii clare şi reale în evaluarea Şcolilor Doctorale, să beneficieze de autonomie deplină, să fie depolitizată şi să i se rezolve problemele privind conducerea interimară.

Plagiatul şi lipsa unor criterii clare privind calitatea sistemului universitar pot face din Şcolile Doctorale fabrici de Diplome. Plagiatul este un MALPRAXIS academic. Este nevoie de un “DNA” al calității Universităţilor!

În România există zeci de universităţi şi mii de profesori şi doctoranzi care fac performanţă. Din respect pentru aceştia nu putem tolera ca o parte din universităţi să facă rabat de la calitate si etica universitară. NU putem lăsa universităţilor dreptul exclusiv de a emite şi retrage titluri de doctorat fără a avea o instituţie puternică care să fie în stare să verifice calitatea lucrărilor.

Legea nu trebuie să acopere eventualele fraude, ci să reglementeze în spiritul Statului de Drept şi al corectitudinii.

Statul trebuie să-şi întărească mecanismele prin care se acordă şi se retrag titlurile de doctorat, concomitent cu întărirea mecanismelor de verificare şi asigurare a calităţii programelor de studii.

Condamnatul Liviu Dragnea este urmat de condamnatul Cindrea la Sibiu!

23 Aprilie 2016

Liviu Dragnea nu a înțeles nimic din cazurile Năstase, Ponta sau Oprea! În loc să renunțe la toate funcțiile din partid și Parlament, el renunță la reprezentarea intereselor cetățenilor români.

Întrebarea care apare este de ce a optat PSD pentru o sinucidere în grup și nu pentru respectarea unor valori etice, valori ce au construit EUROPA democratică și solidă?

Pentru că situația lui Liviu Dragnea se multiplică și în județe. La Sibiu, fostul președinte de CJ, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, candidează din nou, în fruntea listei pentru Consiliului Județean. Exemplele pot să continue.

Fac un apel la membrii și simpatizanții PSD să reflecteze: mai optează pentru un partid condamnat la izolare pe plan național și internațional? Mai aleg să fie conduși de un președinte condamnat definitiv? În condițiile în care nu-și pot exprima opiniile în interiorul partidului și acceptă voința unui singur om, fără dezbateri și negocieri, cum cred că pot aduce în fața cetățenilor candidați capabili să-i reprezinte în instituțiile publice locale, naționale sau internaționale?

Am convingerea că electoratul va taxa la vot această încăpățânare a unor condamnați de a rămâne în fruntea PSD, de a se prezenta în fața oamenilor în alegeri, de a se perpetua în fruntea politicii cu un dispreț total față de reguli și norme, față de interesul public!

Toată această sfidare și protejare a interesului personal, în detrimentul interesului public, oferă un spectacol grotesc, îndepărtează oamenii de politică, aruncă în derizoriu toată munca oamenilor corecți și integri.

Respectarea legilor și a valorilor democratice trebuie să fie fapte în orice partid!

PSD și-a asumat un DECALOG al INTEGRITĂȚII doar prin copy-paste! Români, înșelătoria marca PSD continuă!

PNL solicita Guvernului întărirea EVLUARII universităţilor CONCOMITENT cu creşterea autonomiei universitare.

12 Februarie 2016

PNL susţine procedurile Guvernului privind clarificarea legislaţiei de retragere a titlurilor de doctor și a creşterii autonomiei universitare, însă acest lucru trebuie făcut în acelaşi timp cu întărirea procesului de EVALUARE a calităţii în învăţământul superior.

Partidul Naţional Liberal atrage atenţia asupra faptului că Ministerul Educaţiei trebuie să urgenteze modificările legii în vederea acordării şi retragerii titlurilor de docotorat. Plagiatul înseamnă furt intelectual şi rabat de la calitate. De aceea, statul trebuie să-şi întărească mecanismele prin care se acordă şi se retrag titlurile de doctorat, concomitent cu întărirea mecanismelor de verificare şi asigurare a calităţii programelor de studii.

PNL doreşte să contribuie la procedura de consultare publică iniţiată de Ministerul Educaţiei împreună cu Guvernul şi solicită, ca în momentul adoptării Ordonanţei de Urgenţă, să se ţină cont de următoarele aspecte legislative şi să răspundă la provocările de natură să împiedice aplicarea OUG-ului:

1. Clarificarea entității care poate face contestaţie privind posibilele cauze de plagiat, candidaţii, şcolile doctorale şi/sau persoanele terţe?

2. Prevederile legale introduse prin OUG 94/2014, care veneau în ajutorul premierului Ponta, (art. 168, alin 7.1 şi alin 7.2) trebuie abrogate sau reformulate în spiritul proiectului actual de OUG. Altfel, un absolvent surprins cu o teză plagiată poate renunţa unilateral la titlu, ceea ce încalcă orice normă legală şi morală.

3. Trebuie clarificate prin lege condiţiile şi etapele în care teza devine document public (art. 168, alin. 9.1) la nivel UNITAR pentru toate Şcolile Doctorale din ţară. În caz contrar, pot exista situaţii în care anumite instituţii de învăţământ pot secretiza tezele prin propriile coduri elaborate de Şcolile Doctorale.

4. CNATDCU va putea decide asupra sesizărilor şi contestaţiilor imediat după intrarea în vigoare a prezentei Ordonanţe sau va trebui să aştepte modificarea Codului Studiilor Doctorale? În acest caz, cele două acte normative trebuie modificate simultan pentru a nu se amâna de facto tragerea la răspundere a celor care sunt culpabili de acțiuni de fraudă intelectuală.

În acelaşi timp, cerem apăsat rezolvarea problemelor cu care se confruntă principala instituţie care are drept obiectiv creşterea calităţii în învăţământul superior – ARACIS:

1. Profesionalizarea ARACIS;

2. Atribuţii clare impuse de ARACIS pentru evaluarea Şcolilor Doctorale (în acest moment Şcolile Doctorale sunt verificate doar la nivel teoretic de CNATDCU şi ARACIS);

3. Acordarea autonomiei depline pentru ARACIS (depolitizarea acestei instituţii);

4. Rezolvarea problemei privind conducerea interimară a ARACIS.

PNL consideră că plagiatul şi lipsa unor criterii clare privind calitatea sistemului universitar duc la un MALPRAXIS academic. Legea a fost mutilată, în ultimii patru ani, astfel încât retragerea titlurilor de doctor să nu poată fi făcută de emitent. PNL consideră că nu putem tolera ca această cangrenă să se extindă acolo unde există performanță, tradiție și oameni muncitori, cinstiți!

PNL salută demersurile Guvernului privind modificarea legii pentru acordarea şi retragerea titlurilor de doctor şi va susţine această Ordonanţă dacă se va ţine cont de cerinţele privind asigurarea calităţii. Legea nu trebuie să acopere eventualele fraude, ci să reglementeze în spiritul Statului de Drept şi al corectitudinii.

PNL consideră că Ministerul Educaţiei şi Ministerul Justiţiei trebuie să găsească, de urgenţă, o soluţie legislativă UNITARĂ şi de NECONTESTAT, pentru a clarifica situaţiile în care se află Şcolile Doctorale şi doctoratele care sunt suspecte de a fi plagiate.