Condamnatul Liviu Dragnea este urmat de condamnatul Cindrea la Sibiu!

23 Aprilie 2016

Liviu Dragnea nu a înțeles nimic din cazurile Năstase, Ponta sau Oprea! În loc să renunțe la toate funcțiile din partid și Parlament, el renunță la reprezentarea intereselor cetățenilor români.

Întrebarea care apare este de ce a optat PSD pentru o sinucidere în grup și nu pentru respectarea unor valori etice, valori ce au construit EUROPA democratică și solidă?

Pentru că situația lui Liviu Dragnea se multiplică și în județe. La Sibiu, fostul președinte de CJ, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, candidează din nou, în fruntea listei pentru Consiliului Județean. Exemplele pot să continue.

Fac un apel la membrii și simpatizanții PSD să reflecteze: mai optează pentru un partid condamnat la izolare pe plan național și internațional? Mai aleg să fie conduși de un președinte condamnat definitiv? În condițiile în care nu-și pot exprima opiniile în interiorul partidului și acceptă voința unui singur om, fără dezbateri și negocieri, cum cred că pot aduce în fața cetățenilor candidați capabili să-i reprezinte în instituțiile publice locale, naționale sau internaționale?

Am convingerea că electoratul va taxa la vot această încăpățânare a unor condamnați de a rămâne în fruntea PSD, de a se prezenta în fața oamenilor în alegeri, de a se perpetua în fruntea politicii cu un dispreț total față de reguli și norme, față de interesul public!

Toată această sfidare și protejare a interesului personal, în detrimentul interesului public, oferă un spectacol grotesc, îndepărtează oamenii de politică, aruncă în derizoriu toată munca oamenilor corecți și integri.

Respectarea legilor și a valorilor democratice trebuie să fie fapte în orice partid!

PSD și-a asumat un DECALOG al INTEGRITĂȚII doar prin copy-paste! Români, înșelătoria marca PSD continuă!

PNL Sibiu solicită NORMALITATE!

22 Aprilie 2016

În campanie și în politică, nu mai au ce cauta persoane cu COMPORTAMENT împotriva STATULUI DE DREPT şi al JUSTIŢIEI!

PNL dorește ca această campanie electorală să fie prima în care să nu mai vedem pe listele de vot persoane care au avut probleme cu legea sau persoane care nu ştiu ce înseamnă „interesul public”.
Solicităm și competitorilor noștri același lucru!

Un primar care a demisionat la presiunea zecilor de mii de protestatari în urma unei tragedii – demonstrează că NU urmărește, prin candidatura sa, interesul cetățenilor.

Un preşedinte de Consiliu Judeţean care a fost condamnat definitiv – Nu ar mai trebui susţinut de niciun partid politic să candideze la alegeri!

Este anormal ca primarii care nu au făcut nimic în ultimii 4 ani pentru comunitatea lor să mai aibă intenţia de a-şi trece numele pe buletinul de vot.

Din nefericire, am văzut intenția unor astfel de oameni politici de a candida pentru funcţii publice.
Este cazul ca aceste persoane să facă un pas în spate. România are mulţi oameni oneşti care ar putea reprezenta cu cinste interesele comunităţilor din care fac parte.

Românii vor şti să facă diferenţa la vot! Solicit tuturor celor care au intenţia să candideze la viitoarele alegeri să se asigure că respectă minimum trei condiţii: integri, profesionişti şi dedicați. În caz contrar, nu vor face decât sa adâncească prăpastia între politică și alegători.

Democraţie fără politică şi oameni politici nu se poate, însă nu putem avea democraţie nici cu oameni imorali sau condamnaţi.

La 26 de ani de la REVOLUŢIE România trebuie să aleagă calea normalităţii – avem nevoie de oameni politici oneşti, profesionişti si implicați.

Nicio consecință pentru universitatile care au școlarizat ilegal!!!

19 Aprilie 2016

Revoltător! Ordonanţa care permitea celor 70.000 de studenţi înmatriculaţi în mod ilegal să obţină diplome recunoscute, fără ca vreo universitate să suporte consecințe, a fost votată.
Nicio universitate nu a primit vreo sancţiune în urma înşelătoriei în masă de a primi diplome fără competenţe.

Faptul că în trecut nu a existat dorinţă în respectarea integrităţii şi eticii universitare, nu mă mira. Nu pot însă înţelege cum poate închide ochii la așa ceva Guvernul tehnocrat!
Orice om rațional din această ţară nu ar accepta ca, din dorinţa de a face profit, să fie frânte destine fără nicio sancțiune. Doar cu amăgirea unei bucăţi de carton!

Dacă nu aş fi o persoană suficient de perseverentă, aş putea dezarma. Cred însă cu tărie că, atunci când PNL va ajunge la guvernare, va găsi soluții corecte care să asigure şi autonomie universitară dar şi consecințe pentru nerespectarea legii. Mediul universitar, sistemul de educaţie per ansamblu, vor trebui să reprezinte locul în care orice diplomă sau certificat de absolvire să aibă acoperire în cunoştinţe, competenţe şi aptitudini.

Prin această Ordonanță de Urgență nu numai că rememorăm cumulul greșelilor înfăptuite de Guvernul Ponta ci asistăm și la o încălcare cruntă a unor principii fundamentale din domeniul educației. Am depus o serie de amendamente la Comisie şi voi susţine şi în plenul Parlamentului că această lege este în contradicţie cu valorile democratice şi morale.

Toţi profesorii pot recupera restanţele salariale din 2008-2011.

06 Aprilie 2016

Toate cadrele didactice vor beneficia de sporurile şi creşterile salariale restante din 2008-2011, fără a mai fi nevoie să dea statul român în judecată.

PNL a susţinut şi a votat în plenul Parlamentului proiectul de lege care va face dreptate cadrelor didactice. Astfel, toţi profesorii vor beneficia de aceleaşi drepturi salariale, chiar şi cei care nu au dat statul român în judecată sau cei care au pierdut în instanţă recâştigarea drepturilor salariale.
În ultimii ani, numărul cadrelor didactice a scăzut cu aproximativ 18.000 de profesori, iar lipsa unei motivaţii de natură salarială a constituit deseori baza deciziilor de a pleca de la catedră.

În acest moment se discută despre o lege a salarizării personalului bugetar, dar suntem DOAR la nivel de dezbateri.

Măsura cea mai rapidă care poate fi luată este să eliminăm discriminarea în sistem şi să restituim drepturile salariale cuvenite. Astăzi a fost posibil acest lucru prin vot final în Camera Deputaţilor!
PNL a susţinut fără echivoc această propunere legislativă. Cadrele didactice au acum o bază legală care le oferă siguranța că vor putea beneficia de restanțele salariale în perioada următoare.

Învăţământul profesional – un pas înainte spre revigorare!

05 Aprilie 2016

Comisia pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor a votat amendamentele aduse propunerii legislative privind „Bursa Investitorului” prin care am propus acordarea de facilităţi fiscale pentru investitorii care doresc să investească în învăţământul profesional: în burse si echipamente pentru şcoli.

Pentru a creşte calitatea şi atractivitatea învăţământului profesional, statul are nevoie de un partener puternic – de mediul de afaceri care ştie cel mai bine care sunt nevoile pieţei în materie de calificări şi cunoştinţe necesare pentru absolvenţii de astfel de şcoli.

În acest moment există o lipsă de compatibilitate între sistemul de învăţământ şi piaţa muncii care afectează major economia românească. Piața muncii cere tot mai multă calificare şi performanță, iar cei ieșiți de pe băncile școlii nu răspund acestor aşteptări. Avem un cerc vicios care, dacă nu este rupt, condamnă absolvenții la sărăcie și România la stagnare economică sau chiar regres.
Această inițiativă legislativă oferă soluţii la problemele sistemului de educație românesc, prin asigurarea de burse pentru elevii și studenții din învățământul profesional sau universitar de către întreprinzători privați. Aceste burse devin cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit.

Practic, un angajator poate alege să finanțeze studiile unor elevi care urmează școala profesională, pentru specializarea lor într-un domeniu în care are nevoie de oameni calificați.
Aceasta este o măsură care ajută și statul foarte mult, pe lângă faptul că răspunde nevoilor reale ale pieței muncii. Statul scapă treptat de plata unui ajutor de șomaj și câștigă un angajat, plătitor de taxe și impozite.

Amendamentele votate astăzi în Comisia pentru Învăţământ au fost redactate împreună cu reprezenanţii Ministerului de Finanţe, iar proiectul legislativ are aviz favorabil din partea Ministerului Educaţiei. Solicit colegilor din Comisia pentru buget să organizăm o comisie comună pentru a da raport favorabil şi a vota această iniţiativă legislativă până în data de 1 iulie 2016. Astfel vom oferi suficient timp investitorilor să se implice în dezvoltarea învăţământului profesional chiar din anul şcolar 2016-2017.