Motiunea de cenzura a PSD-ului din aceasta saptamana a fost votata si de cativa parlamentari PDL. Unii au facut-o discret, altii ostentativ, altii au gresit pur si simplu. Iar cativa colegi au lipsit de la vot. PDL va trebui sa judece de la caz la caz si sa decida, cu calm, reactiile potrivite.

Eu cred insa ca voturile PDL pro-motiune sunt profund incorecte. Intr-o asemenea situatie te simti ca la un meci de fotbal in care proprii coechipieri dau in mod intentionat pase la adversari. Ne convine deci cand mergem in colegiile noastre si vorbim despre proiectele guvernului, e bine atunci cand obtinem fonduri pentru scoli si drumuri, dar nu ne mai place atunci cand trebuie sa sustinem un guvern fortat sa ia masuri impopulare?! Vrem sa ne laudam cand lucrurile merg bine, dar ne gandim imediat sa ne punem pielea la adapost cand sindicatele ies in strada? Ce-ar fi daca am face toti la fel? Ar insemna ca in perioadele de recesiune guvernele sa cada tot la trei luni, fiindca nimeni nu-si asuma masuri de austeritate.

Cel mai neplacut moment a fost insa jubilatia lui Teo Trandafir, dupa ce a votat cu bilele la vedere impotriva propriului guvern. Cat de onorabil e acest gest? Am avut intotdeauna o incredere mai mare in loialitatea feminina fata de un proiect sau fata de o idee. Cred ca natura feminina e mai statornica, mai inclinata catre proiecte pe termen lung. Si vad acum ca Teo, la nici doua luni de la intrarea in Parlament, se dezice zambind de PDL ca sa primeasca aplauzele fericite ale opozitiei. Inainte de a acuza, incerc sa inteleg de ce. Si am o singura explicatie: dependenta de rating. Oricand, in fata oricarei audiente, Teo isi doreste sa fie populara si bine primita. E poate o nevoie construita in anii de televiziune, fiindca publicul trebuie sa te placa in fiecare zi ca sa te urmareasca in fiecare zi. Sa fii excesiv, snob, schimbator sau ipocrit par riscuri acceptabile in lumea show-ului; sa fii impopular, nu.

Eu nu-mi doresc insa un PDL care sa se comporte ca si cum s-ar afla la televizor in fiecare clipa. Imi doresc un PDL bazat pe criterii si valori si cred ca doar asa va castiga pe termen lung. Cred ca nu exista leadership fara curaj.

Am primit zilele trecute pe e-mail un mesaj de la unul dintre cititorii acestui blog. Redau mai jos raspunsul meu si mesajul, fiindca probabil multi dintre voi au intrebari similare (iar unii poate si dezamagiri similare).

Domnule S.,

Va multumesc ca apreciati, cel putin partial, activitatea mea de deputat. Am incercat si voi incerca in continuare sa fac ceea ce pot pentru oamenii care m-au ales deputat. Voi urmari in paralel si proiecte cu impact national, cum ar fi Parteneriatul Stat – Biserica sau depolitizarea televiziunii si radioului public.

In legatura cu reducerea salariilor si pensiilor, imi dau seama foarte bine ca decizia e greu de justificat in fata oamenilor direct loviti de aceasta masura. Si n-am luat-o cu inima usoara. Am ascultat insa argumentele guvernului si, pe langa asta, am incercat sa judec la rece: economia a scazut in 2009, e posibil sa scada si in 2010. Investitiile straine au scazut si ele, iar de imprumutat bani cu dobanzi rezonabile mai gasim doar la FMI. Europa e in continuare in criza, unele tari fiind chiar aproape de faliment.

 Interesul national major (fiindca ati vorbit de interes national) in aceasta situatie e sa ne salvam de la dezastru. Reducerile temporare de pensii si salarii sunt o solutie dureroasa. S-au vehiculat si alte solutii (cresteri de impozite si taxe, de exemplu), dar sa nu credeti ca acestea ar fi fost mai putin dureroase. Asemenea solutii ar fi insemnat inflatie, cresterea falimentelor si o explozie a somajului. In concluzie: cand lucrurile merg prost in economie, terapia fara dureri e o iluzie. Opozitia are tot interesul sa vanda aceasta iluzie, dar daca ar ajunge la putere ar fi nevoita sa ia si ea masuri impopulare.

Sunt de acord insa ca e nevoie de mai multe masuri de redresare economica; reducerile evita falimentul, dar nu produc relansare. Aici PDL are restante, fiindca nu toate masurile anticriza au mers. Si mai avem o mare restanta in ceea ce priveste reducerea risipei si a birocratiei.

Nu sunt insa de acord cu dvs. referitor la neconstitutionalitatea reducerilor. Conform logicii dvs., orice crestere ar fi deci constitutionala (inclusiv cele nejustificate din punct de vedere economic din 2007 sau 2008), in timp ce orice scadere ar fi neconstitutionala? Eu cred ca problema poate fi pusa social, politic si economic, dar nu si constitutional.

Si vreau sa va spun un lucru in final: va inteleg dezamagirea fata de PDL, dar v-as ruga sa ne judecati si sa dati verdictul la sfarsitul lui 2012. Va fi evident atunci daca decizia de azi a fost buna sau proasta.

Cu multumiri pentru mesaj,
Raluca Turcan

Mesajul d-lui S., primit pe 16 iunie 2010:
Buna dimineata!
Am intrat pe blogul dvs. pentru ca v-am vazut pe site-ul cu “lista rusinii”.
Ma asteptam sa gasesc o explicatie clara de ce ati fost contra motiunii, insa nu am gasit.
Din punctual meu de vedere, domnul prim-ministru Boc incalca Constitutia Romaniei prin aceste scaderi de venituri.
Cum puteti dvs. sa votati niste masuri neconstitutionale?
Nu am nevoie de parerea Curtii Constitutionale ca sa stiu in acest caz daca masurile sunt neconstitutionale.
Inaintea intereselor de partid eu credeam ca sunt interesele nationale, dar in cazul dvs. nu pare a fi asa in acest caz.
Sunt dezamagit ca pana si persoane tinere ca dvs. pot sustine astfel de masuri.
Va pot doar felicita pentru unele proiecte ale dvs. Per total sunt dezamagit de masurile gresite si de lipsa adevaratelor masuri ce ar trebui luate pentru a reporni cresterea economica.
Sper ca viitori mei copii cat si cei ai dvs., daca planuiti sa mai faceti, sa fie contemporani cu niste oameni care chiar fac ceva pentru tara, m-am saturat de hoti.
V-am trimis pe ambele de adrese de email mesajul, pentru ca nu stiu daca le accesati pe ambele.
Am o parere foarte proasta de PD-L.
Acest partid are nevoie de un miracol ca sa imi schimb parerea despre el.
Va multumesc pentru timpul acordat.
Va doresc mult succes si numai bine!

Motiunea de cenzura respinsa alaltaieri in Parlament a prilejuit schimburi taioase de replici intre putere si opozitie. Dintre luarile de cuvant ale parlamentarilor puterii, remarcabile mi s-au parut interventiile ministrului Radu Berceanu. A venit cu exemple concrete, in care a pus sub semnul intrebarii fapte si acte din perioada mandatului fostului ministru al Transporturilor Ludovic Orban.

Reiesea ca dl. Berceanu are dubii serioase referitoare la oportunitatea sau legalitatea unor mai vechi decizii ministeriale in chestiuni precum Autostrada Transilvania sau Hotelul Astoria. Asemenea exemple sunt exact ceea ce trebuie atunci cand se vorbeste despre risipa, neglijenta sau coruptie, iar cu asemenea exemple oamenii pot avea o dimensiune mai exacta a acestor fenomene.

Ma intreb insa de ce asemenea exemple au aparut abia acum, la un an si jumatate de la incheierea mandatului lui Ludovic Orban. Nu stiu daca dl. Berceanu a depus plangeri la Parchet sau la DNA, dar cred ca e obligatia noastra a tuturor, ca atunci cand sesizam abuzuri, sa facem plangeri. Eu sper totusi ca vor exista candva si consecinte pentru eventualele nereguli ale anilor 2007-2008.

Mi-as dori in continuare sa existe o transparenta similara la toate ministerele, fiindca tacerile alimenteaza suspiciunile de complicitate transpartinica: noi nu spunem ce-ati facut voi, iar voi nu veti spune ce-am facut noi. Asemenea pacte ale tacerii impiedica progresele reale in restrangerea risipei si a coruptiei din institutiile publice.

Vreau sa cred ca nu avem nimic de ascuns si ca ori de cate ori putem sanctiona ceva o si facem.

Am decis sa il actionez in judecata, pentru insulta, pe proprietarul site-ului www.inpolitics.ro, pentru ca a creat si difuzat stiri false despre activitatea mea.
 
Afirmatia potrivit careia intr-o sedinta de la Senat as fi confundat televiziunea de înalta definitie cu judetul Hunedoara, este o minciuna si o inventie. Tot o minciuna este si dialogul purtat intre domnul Alexandru Sassu si mine, fiindca Alexandru Sassu nu a participat la intalnirea evocata.
 
De asemenea, daca exista persoane care de-a lungul timpului s-au confruntat cu atacuri prin difuzarea de stiri false, incercari de santaj sau intimidare din partea unor reprezentanti ai site-ului www.inpolitics.ro, le rog sa imi sesiseze situatiile respective.
 
Nu in ultimul rand, daca dl. Alexandru Sassu isi imagineaza ca prin campanii negative de presa va evita sa dea socoteala pentru situatia de la TVR, il anunt public ca in cursul acestei saptamani voi depune o plangere penala impotriva sa pentru abuz in serviciu in dauna intereselor publice.

In preajma fiecarui 1 iunie incerc sa fac o mica bucurie copiilor. Anul acesta am fost la doua gradinite din colegiul meu si le-am adus prichindeilor carti de colorat, dulciuri, baloane, jocuri si rucsaci. M-au insotit cativa tineri din echipa de tineret a PDL Sibiu, impreuna cu care am impartit cadourile.

Le-am spus copiilor sa fie cuminti si ascultatori, iar parintilor le-am spus ca cel mai frumos dar pe care-l poate primi un copil e, cred eu, acela de a creste inconjurat de dragoste. Si a avea copii e o binecuvantare pe care ar trebui sa si-o doreasca fiecare om.

Incantati de cadouri, copiii ne-au multumit in felul lor, prin cantece si poezii. Mai jos aveti cateva poze de la intalniri.

Atunci cand diversi oameni politici vorbesc despre minciuna in politica, e corect sa nuanteze, sa opereze distinctii, nu sa vorbeasca global. E deranjant sa se pretinda iesirea din minciuna a clasei politice, in conditiile in care unii dintre noi nu considera ca au mintit.

Eu una n-am vandut iluzii oamenilor din colegiul meu electoral. In campania electorala din noiembrie 2008 le-am spus ca ma voi ocupa de ajutorarea scolilor si a bisericilor, voi sustine finalizarea lucrarilor la soseaua de centura a municipiului, voi sprijini constructia unui nou spital in Sibiu, voi introduce (impreuna cu intregul PDL) pensia sociala minima. Sunt lucruri pe care le-am facut sau le-am inceput, sunt lucruri care se misca.

N-am participat si nici nu vreau sa particip la vreo acoperire a adevarului sau la campanii de amagire a publicului.

Sunt solidara cu guvernul si cu PDL in trecerea masurilor de austeritate si consider ca asta e calea corecta pentru a repara ceea ce s-a stricat ani in sir. Dar solidaritatea mea nu se extinde catre cei care spun ca s-a mintit si considera ca de azi inainte trebuie “sa iesim din minciuna”. Exista poate cifre – nu stiu – care ne-ar fi prefigurat din timp gravele probleme ale momentului. Daca cineva a mintit in acest caz (fie si prin omisiune), e grav. Eu stiu sigur ca n-am mintit.

Aceasta evocare a unei minciuni chipurile generalizata face insa un rau profund clasei politice. Increderea in clasa politica se poate prabusi spre zero, iar oamenii se vor arunca in bratele primului demagog care va promite executii pe stadioane. Sa nu ne jucam cu focul.