Despre atacuri, anchete si mizerie in politica
27 August 2009Imi este din ce in ce mai clar ca lupta politica in Romania a ajuns la un nivel atat de coborat incat ii indeparteaza de politica si pe acei cetateni care mai vin inca la vot.
Avem un Parlament in care se ia decizia infiintarii de comisii parlamentare de ancheta cu un singur scop: acela de a se face un raport pe baza caruia sa se poata vota inceperea urmaririi penale a unui ministru. Stiind structura fortelor politice din comisia parlamentara si din Parlament in ansamblul sau, rezultatul nu e greu de ghicit. Daca va amintiti, in 2007 a avut loc de asemenea un vot in Parlament referitor la suspendarea presedintelui. Si, ignorand orice probe contrare, Parlamentul a votat suspendarea.
Ce principiu consacra acest tip de atitudine? Simplu: daca la un moment dat se creeaza o majoritate parlamentara impotriva unei persoane, acea persoana poate fi executata din punct de vedere politic si acuzata din punct de vedere juridic fara nicio baza. Cu alte cuvinte, legea si dreptatea se voteaza. Daca ai ghinionul sa ai o majoritate parlamentara impotriva ta, esti catalogat vinovat. Indiferent de probe!
Iata ce inseamna din punct de vedere principial comisia parlamentara de ancheta a ministrului Turismului, Elena Udrea. Ceea ce contest e executia politica a unui om, nu principiul cercetarii parlamentare a activitatii membrilor Guvernului. Ministru sau nu, orice om merita o cercetare corecta, nu o farsa procedurala in urma careia sa se poata scoate o hartie cu antetul Parlamentului in care sa se ceara urmarirea penala nu pe baza de probe, ci pe baza de intelegeri politice.
Evident, ceea ce PSD si PNL nu spun e faptul ca ei spera ca aceasta comisie de ancheta va da in mod indirect o lovitura electorala presedintelui Romaniei. E un inceput dur de campanie, care se cupleaza cu alte actiuni politice extrem de agresive la adresa presedintelui, pe care cei de la PSD si PNL il doresc eliminat de la Palatul Cotroceni si probabil si din politica.
Probabil vom asista la 100 de zile de atacuri murdare, de minciuni si insinuari, la capatul carora adversarii presedintelui spera ca romanii sa fie dezgustati si sa nu se prezinte la vot. De aceea e nevoie sa ne gasim resurse de speranta si incredere pentru a nu lasa fortele profund nedemocratice sa castige si sa amaneteze viitorul Romaniei.





