Interviu acordat de Raluca Turcan
agenţiei naţionale de presă Rompres – octombrie 2008
 
 
1.     Care sunt principalele realizări ale mandatului dumneavoastră (din cele 15 propuneri legislative, câte au devenit legi sau au şanse să se materializeze) şi ce legi, proiecte aveţi în plan pentru următorul mandat?
Există iniţiative ale mele aprobate în Parlament – de exemplu în domeniul protecţiei mamei şi copilului şi al protejării patrimoniului cultural. 
Cu titlul de exemplu, s-a aprobat recent un proiect conform căruia indemnizaţia de concediu de maternitate va creşte la 85% din salariu. E un proiect prin care vom stimula natalitatea şi vom acorda venituri suficiente pentru ca mamele să stea acasă o perioadă mai mare, alături de copiii nou-născuţi.
Am alte două proiecte la care ţin mult – unul e legat de creşterea alocaţiei pentru copii, iar celălalt e un proiect esenţial pentru sistemul sanitar – înfiinţarea  Oficiului pentru Protecţia Drepturilor Pacienţilor. Acest ultim proiect este blocat în Senat de către alianţa PSD-PNL, dar sper să reuşesc să-l deblochez în curând.
Pentru viitoarea legislatură, îmi propun să iniţiez legi în domeniul educaţiei şi al protecţiei persoanelor în vârstă.
Pentru educaţie, am în vedere un proiect de lege pentru stimularea construcţiei de şcoli şi grădiniţe, prin parteneriate între administraţia centrală şi administraţiile locale.
Pentru vârstnici, voi promova o lege pentru îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice şi fără mijloace. E un lucru pe care-l voi face împreună cu mai mulţi colegi din PDL.
Am şi un proiect de lege pentru posturile publice de radio şi TV. Şi acest proiect este inclus în programul de guvernare al PDL şi va fi adoptat după alegeri.
 
 
2.     De ce candidaţi în colegiul corespunzător municipiului Sibiu şi nu într-un colegiu corespunzând oraşului dumneavoastră natal, ştiut fiind faptul că unii politicieni, candidaţi acum pentru posturi de parlamentari, au revenit acasă pentru a-şi reprezenta oraşele unde s-au născut?
Sunt de 4 ani de zile deputat de Sibiu şi e normal să candidez aici. Deşi sibiancă prin adopţie, m-am străduit şi am reuşit să fac multe lucruri pentru Sibiu. Dacă n-aş fi ţinut la Sibiu, aş fi căutat un colegiu uşor undeva în Capitală şi aş fi ieşit deputat fără probleme. Candidez în Sibiu pentru că ţin la Sibiu, pentru că vreau să fac în continuare ceva pentru sibieni. Oamenii vor judeca dacă le merit din nou încrederea. 
 
 
3.     Dacă veţi fi aleasă din nou deputat de Sibiu, ce veţi face pentru Sibiu, ca parlamentar?
Partidul Democrat Liberal este cel mai puternic partid din România, conform sondajelor de opinie, şi avem toate şansele ca să confirmăm acest lucru pe 30 noiembrie, în alegeri. Şi să formăm ulterior guvernul României.
Iar un deputat al unui partid aflat la putere poate contribui mult la dezvoltarea comunităţii pe care o reprezintă în Parlament.
Fac o singură promisiune sibienilor: mă voi lupta la Bucureşti, în Parlamentul României, ca sibienii să beneficieze de programele de dezvoltare pe care le merită. Mă gândesc în primul rând la fonduri pentru educaţie, pentru sănătate şi pentru infrastructură.
 
 
4.     După ce veţi fi aleasă parlamentar din nou, ce şanse aveţi să ajungeţi ministru într-un viitor guvern condus de domnul Stolojan? Este adevărat că vă doriţi postul ocupat în prezent de actualul ministru al Culturii, contracandidatul dumneavoastră de la Sibiu?
Din câte am înţeles, se pare că dl. Ministru Iorgulescu a renunţat să fie contracandidatul meu şi a plecat să candideze într-un alt judeţ.
În ceea ce mă priveşte, nu alerg după funcţii. Eu cred că o funcţie este rezultatul firesc al eforturilor depuse, al pregătirii într-un anumit domeniu şi al performanţei electorale. Dacă viitorul premier – care sunt convinsă că va fi dl. Stolojan – împreună cu colegii de partid vor considera că pot ocupa o funcţie ministerială, sunt pregătită pentru asta.
În orice caz însă, cred că Sibiul merită să dea cel puţin un ministru în viitorul guvern, indiferent cine va fi acel ministru.
 
 
5.     Aţi fost consilier al preşedintelui PNL, acum sunteţi vicepreşedinte PD-L. În acest context ce credeţi că se va întâmpla după alegeri, cu liberalii veniţi în PD-L?
În PDL nu există două categorii de membri: liberali şi democraţi. Toţi suntem democrat-liberali şi suntem membri ai celui mai important partid din România – Partidul Democrat Liberal. Odată fuziunea PD+PLD (realizată în 15 decembrie 2007), suntem cu toţii membri ai aceluiaşi partid şi nu facem diferenţe între noi. Suntem o echipă şi funcţionăm ca o echipă.
 
 
6.     Din punct de vedere al carierei politice, cât de mult a contat pentru dumneavoastră colaborarea cu domnul Traian Băsescu şi domnul Theodor Stolojan?
Ca tânăr în politică, ai nevoie de o şansă ca să te afirmi. Sunt recunoscătoare pentru şansa pe care am avut-o, lucrând în echipa d-lui Stolojan. În acelaşi timp, nu poţi reuşi în politică pe termen lung dacă nu-ţi creezi un drum al tău, dacă nu ai propriile proiecte şi nu eşti cunoscută pentru propria activitate, dacă nu eşti un om corect. Îi datorez mult d-lui Stolojan, dar, în acelaşi timp, îmi construiesc propriul meu drum.
În privinţa d-lui Băsescu, cu toţii – şi din PDL şi din PNL – îi datorăm multe. Unii însă au uitat că victoria preşedintelui Băsescu i-a plasat în poziţii ministeriale şi guvernamentale. Eu n-am uitat şi de aceea am mers în proiectul Partidului Democrat Liberal, care continuă proiectul Alianţei D.A. de acum 5 ani – un mare partid de centru-dreapta.
 
 
7.     Ţinând cont de notorietatea dumneavoastră, vă consideraţi o locomotivă a PD-L Sibiu? Ce scor v-aţi propus pentru partidul dumneavoastră la Sibiu şi dacă consideraţi că Sibiul este încă fieful electoral al preşedintelui Băsescu, conform afirmaţiilor celor din PNL?
Sunt o persoană cunoscută în Sibiu, în urma eforturilor pe care le-am făcut în Sibiu, dar şi a eforturilor pe plan naţional, din Parlament. Ştiu că mulţi sibieni au încredere în mine şi nu le voi înşela această încredere, aşa cum nu le-am înşelat-o nici până acum.
În municipiul Sibiu, eu consider că nu ne putem stabili alt obiectiv decât cel de a obţine 50% din voturi. Sibiul e locul care, la alegerile naţionale – parlamentare, europarlamentare, prezidenţiale – a votat întotdeauna cu centrul-dreapta. Pe lângă aceasta, şi popularitatea d-lui Băsescu, şi cea a d-lui Stolojan sunt foarte mari în Sibiu, iar acest lucru ajută PDL Sibiu. Îi rog pe sibieni să aibă încredere în noi, în PDL.
 
 
8.     Cât de mult v-a ajutat pregătirea realizată la Moscova şi cea din SUA? Adversarii dumneavoastră din PNL vă atacă susţinând că la Moscova aţi fi învăţat să manipulaţi politic. Cum le răspundeţi?
Eu am absolvit Facultatea de Relaţii Internaţionale din cadrul Academiei de Sudii Economice din Bucureşti. După admiterea la această facultate, am primit o bursă din partea Guvernului României, din partea ţării mele. Am privit această bursă de câteva luni la Moscova ca pe o şansă de a acumula cunoştinţe. De asemenea, am avut şansa de a studia şi la Viena şi la Wasghinton. În 2007 am avut o bursă în Statele Unite ale Americii, de la German Marshall Fund.
Atacurile pe această temă sunt copilăreşti şi vin din partea acelor adversari care nu au niciun proiect pentru Sibiu.
 
 
9.     Este adevărat că aveţi centura neagră la karate şi că acum învăţaţi să cântaţi la pian? Dacă da, ce ne puteţi spune despre aceste pasiuni?
Am studiat pianul 8 ani de zile şi am făcut performanţă în acest domeniu, participând la concursuri naţionale şi internaţionale. Cunoaşterea unui instrument muzical te învaţă multe lucruri despre armonie şi te ajută să fii un om mai bun. Se mai întâmplă şi acum – foarte rar, e drept – să cânt la pian, ca o modalitate de relaxare şi încărcare cu frumuseţea muzicii.
În legătură cu artele marţiale, le-am practicat în adolescenţă, cu scopul de a-mi dezvolta capacităţile de apărare şi autocontrol. Am învăţat să-mi cunosc limitele şi să mă disciplinez. Artele marţiale sunt un sport al corectitudinii maxime şi mi-aş dori ca mai mult din această corectitudine să existe şi în viaţa politică din România.
 
 
10.            Aţi declarat că v-aţi face o schimbare de look pentru campanie, conform ziarului Cancan. Aţi făcut vreo operaţie estetică sau aţi fi dispusă să faceţi vreuna, pentru a vă schimba înfăţişarea?
Sunt invenţii ale unor ziare care ne-au obişnuit cu fabulaţii pe diverse teme. Eu personal nu-mi propun să fac operaţii estetice, dar în acelaşi timp le acele femei care au optat pentru asemenea soluţii.

 


.
 
Comunicat de presa

Vineri, 23 iulie 2010, deputata PDL de Sibiu Raluca Turcan a oferit un pranz gratuit pentru 15 de persoane la cantina sociala a Bisericii Nasterea Domnului, aflata pe strada Constitutiei din Sibiu, in Parohia Lazaret IV. Alte 15 persoane cu dificultati m
[detalii]
Comunicat de presa

Organizatia Judeteana a Partidului Democrat Liberal Sibiu, in colaborare cu Prefectura Sibiu si cu Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Sibiu, a inceput sa colecteze ajutoare pentru sinistratii din zona Moldovei.
[detalii]
Comunicat de presa

Raluca Turcan, deputat de Sibiu si vicepresedinte al Partidului Democrat Liberal, a inceput astazi un program social prin care ofera lunar 10 pachete cu ajutoare unor familii de pensionari cu posibilitati materiale mai reduse din municipiul Sibiu.
[detalii]

Proiectul social lansat in luna iulie continua
10 Septembrie 2010

Si in luna august am fost alaturi de o parte dintre sibienii care se confrunta cu grave probleme materiale. Am continuat proiectul pe care l-am lansat in luna iulie si pe care doresc sa il continui cel putin pana ...

 Copyright: Raluca Turcan Design: adhoc advertising 
Dezvoltare web: LOAD media